Istoria localităţii

 

Satul Pohrebeni a fost menționat documentar în anul 1603. Biserica din satul Pohrebeni cu hramul „Tuturor Sfinților” a fost ridicată în anul 1848 și este monument de arhitectură ocrotit de Stat.

La nord – nord-vest de satul Pohrebeni, în locul Suleni, pe ambele pante ale unei văi, puțin mai sus de cele doua iazuri arheologii au descoperit o așezare medievală timpurie din secolele X-XII. Aici au fost găsite fragmente de ceramică lucrată la roata olarului din secolele X-XII. În prezent suprafața așezării este acoperită cu livadă.

Satul Izvoare din com.Pohrebeni a fost menționat documentar în anul 1523. La 1875 satul avea 110 gospodării cu 425 de locuitori. La Izvoare avea moșie boierul Constantin Donici care stăpînea aici pămînt, pădure, 2 mori de apă și o moară cu aburi. Biserica din piatră cu hramul Sf. Mihail, ridicată în 1823, era înzestartă în 1911 cu 32 desetine de pămînt.

Satul Șercani din com.Pohrebeni  a fost menționat documentar în anul 1430.

 

Hramul localităţilor din  componenţa  comunei:

  • s. Pohrebeni – „Duminica Tuturor Sfinţilor”
  • s. Şercani – „Acoperământul Maicii Domnului – 14  octombrie
  • s. Izvoare – “Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” – 21 noiembrie